Îmi place dimineaţa să-mi beau ceaiul la aer…

Îmi place dimineaţa când e cald afară să-mi beau ceaiul la aer curat, la balcon. Până când la balcon, căci locuiesc la bloc şi nu am grădină.

Ah, de aş avea grădină…., dimineţile ar fi mult mai frumoase. Afară e răcoare, ceaiul e cald, e o plăcere… Privesc oamenii cum vin, se duc pe stradă, ici unul, dincolo altul. Răcoarea dimineţii mă trezeşte, mai ales dacă m-am sculat forţat la sunetul nesuferit al alarmei care-mi tot zice „Trezirea, trezirea!”. Soarele e demult pe cer, împrăştie raze calde, e lumină, iar eu cu ceaşca-n mână. Sorb din cana mea preferată, tranparentă cu 2 gerbere mari: una portacalie şi alta roză, culori vesele, frumoase după cum iubesc eu :). Prin ea văd culoarea profundă a licorii, cea chihlimbarul închis ce a strâns tot soarele epocilor de demult în sine. Căci dimineaţa prefer ceaiul negru, aroma şi savoarea lui încearcă să mă trezescă, dar nu întotdeauna îi reuşeşte ;). Păsările cântă, ciripesc a zi nouă, bucuroase cred eu că azi e o altă zi nouă. Adie vântul încetişor, o fi zefirul primăvăratic sau un vânt al cărui nume eu nu-l ştiu… Natura s-a trezit, florile şi-au desfăcut petalele, iarba îşi înalţă firul, o pasăre pune o crenguţă la cuib… Licoare-mi fermecată e  cu gust profund, uşor amar ca viaţa… E fără zahăr, mă abţin de la „moartea albă”, căci şi aşa zi de zi  murim câte un pic sau suntem omorâţi pe altarul jertfirii… Totuși e dimineaţă, o nouă zi, o nouă speranţă, o nouă șansă…

Ploaia

Plouă. Dis-de-dimineață ploua. Sunt cel puţin 6 ore de când plouă în continuu.  Sunt 6 ore, pentru că de 6 ore eu m-am trezit. Dar cu mult înainte de acestă auzeam picăturile de ploaie. Picurii reci se sparg de pervazul ferestrei zeci de picături şi se împrăștie mai departe, croindu-și drum spre asfaltul ud sau pământul mustind a apă. Deseori bate şi vântul. T runchiurile copacilor se îndoaie în faţa forţei sale, dar nu se rup. Florile plăpânde îşi mlădiază trupurile în bătaiă vântului, apoi se ridică până la următoare rafală. Iarba verde, plină de apă se apleacă şi ea, se ridică agale, scuturându-se de povara picăturilor. Ce e prea mult strică. E atât de umed încât nici păsările nu cântă. Stau pitite în cuiburile lor umede şi nu scot o vorbă, comunică cumva în linişte, în felul lor. Sunt 15 grade Celsius afară, dimineaţa erau 11, şi nici ţipenie de om pe stradă,  rareori când vezi unul sau doi cum umbrela-n mână şi zgribulit de frig. Planurile multora au fost date peste cap. Păsările au început a ciripi. O fi semn că s-a terminat ploaia ori sau fi săturat de tăcerea din cuib? E a doua opţiune, în băltoace tot picură. Plouă, plouă şi iar plouă…