Tocmai am revenit dintr-o călătorie interesantă cu multe peripeţii, atât la plecare cât şi la întoarcere în ţară. Toată povestea am intitulat-o „Aventura georgiană”, deoarece în Georgia s-a petrecut cea mai mare parte a acţiunii, deşi cele mai „aventuroase momente” au fost în Turcia. În Georgia, împreună cu alţi 2 colegi am reprezentat Republica Moldova la training-ul „Multiplayer Effect”, care s-a desfăşurat în oraşul Kobuleti. Dar să încep cu începutul.
Aventura mea georgiană a început la 31 august 2013, exact când Republica Moldova celebra 24 de ani la trecerea la grafie latină de la cea chirilică. Dimineaţa m-am trezit devreme, aveam primul zbor la 8.40 din Chişinău la Istanbul, următorul era Istanbul-Batumi (Hopa). La aeroport am ajuns rapid, străzile la acea oră matinală erau aproape goale. Am ajuns prima dintre colegii mei, pe rând a sosit unul, apoi altul, în total am fost 3 persoane. La scurt timp s-a dat startul îmbarcării la avion, atunci au început emoţiile mele. Primul zbor cu avionul… Cu vreo 15-20 de minute înaintea decolării ne-am urcat într-un autobus pentru a ajunge la avion. Am urcat cu emoţii scările în avion, mi-am găsit locul şi m-am aşezat pe scaunul meu. De emoţii tremuram…, noroc că unul din colegi era lângă mine şi vorbind cu el mă distrăgeam de la faptul că sunt în avion. Am avut locul la geam, exact lângă aripa stângă a avionului. Curioasă mă tot uitam la construcţia avionului, amenajarea lui, amplasarea scaunelor, decorul, inscripţiile, la tot ce se putea de văzut. În buzunarul scaunului din faţă aveam pachetul de rău de avion, o revistă a companiei Air Moldova, compania cu care am zburat şi o planşă tipică pentru toate avioanele cu regulile de securitate la bord şi procedurile în caz de urgenţă. Cu puţin timp înainte de a ne lua zborul de la sol, o însoţitoare de bord a explicat unde sunt ieşirile de urgenţă, cum se utilizează masca de oxigen şi vesta de salvare. Apoi a vorbit căpitanul navei care a anunţat că vom zbura 1 oră şi 10 minute, vom trece deasupra Republicii Moldova, a României, a Bulgariei şi a Mării Negre şi că în Istanbul este vreme frumoasă.
Colegul care era pe scaunul de alături, era mai experimentat în ale zborului, zburare până atunci de vreo 17 ori. El îmi explica că de obicei avioanele zboară pe lângă litoral, pentru ca în caz de accident să li se acorde ajutor mai rapid, şi că înainte de a decola motorul avionului turează la maxim. Emoţiile mele au culminat când am decolat, vedeam botul avionului cum se ridică sus, eu fiind mai jos de acel nivel. Când îşi ia avionul zborul simţi acel moment când se desprinde de la sol şi îşi ia zborul în înaltul cerului. La fel e şi la aterizare, simţi momentul când roţile ating solul, e ca o tresărire uşoară. Zborul a fost extrem de rapid, o oră şi 10 minute au trecut cu o viteză uimitoarea, în avion percepţia timpului e altă. Procedurile pentru aterizare sunt mai dificile, a durat un piculeţ până când am aterizat, pista de aterizare a fost destul de lungă, am mers vreo câteva minute până am ajuns la parcare.
Istanbulul ne-a întâmpinat cu un soare frumos şi vreme caldă. Am trecut procedurile de rigoare şi ne-am îndreptat spre sala de aşteptare. Aeroportul din Istanbul este mare are peste 500 de porţi de îmbarcare/debarcare, cu multe magazine duty free, preţurile însă nu sunt mici, destul de mari. Nu am ieşit din zona liberă, astfel că nu ne-am pus viză pentru Turcia. A fost o greşeală, urmările căreia le-am simțit mai târziu. De aici şi sfatul meu, dacă aveţi vreun zbor de tranzit în Turcia, puneţi-vă viza în Istanbul, vă va scuti de probleme la destinaţie. Am zburat până la Batumi (Hopa) undeva 2 ore şi vreo 10 minute. Timpul a trecut la fel de repede ca la primul zbor, în general, durata unui zbor se împarte în decolare, masă şi aterizare.
Batumi ca şi Istanbulul ne-a întâmpinat cu un soare strălucitor,dar cu o atmosferă înăbuşitoare şi un peisaj extraordinar.
Va continua…
Cristina Ciobanu. Blog personal. 