Stilurile arhitecturii peisajere. Partea a VI-a. Modele de parcuri în stil mixt.

Scriam în articolele anterioare că stilul mixt este o combinaţie între stilul regulat şi cel peisajer, acum vom înţelege cum funcţionează ele împreună. Pentru aceasta, voi caracteriza câteva parcuri amenajate în stil mixt.  Dar, mai întâi, voi da câteva exemple: parcul Palatului de Cristal din Londra, Marea Britanie; parcul Monceau care parcul Bagatelle din Paris, Franţa; parcurille Mîndîc şi Poieniţa veselă (Miciurin sau Ghica Vodă) din raionul Donduşeni, Republica Moldova.

Parcul Bagatelle este amplasat în suburbia Parisului, Franţa. El aparţine castelului omonim. Parcul se întinde pe o suprafaţă de 24 ha. Faima îi este adusă de imensele rozarii care conţin peste 9000 de trandafiri, anual organizându-se Festivalul Trandafirilor Noi (se prezintă noile soiuri de roze). Parcul are ca punct central castelul, întreaga compoziţie supunându-se acestuia, deşi acest fapt nu se simte graţie meşteşugului creatorilor. Partea de nord a parcului este amenajată în stil peisajer şi cuprinde un lac, masive cu flori şi două peluze mari; partea centrală include parterul în stil regulat, terasa de-a lungul căreia sunt obiecte vechi de decor ; partea sudică a compoziţiei cuprinde rozariul, o grădină  regulată în stil mauritan cu havuzuri, o oranjerie de câteva sute de ani şi un teren pentru zarzavaturi.

Parcul Bagatelle rozariu
Parcul Bagatelle, Paris, Franţa. Rozariu, detaliu.

Parcul ,,Poieniţa veselă” după alţi autori Miciurin sau Ghica Vodă  este situat în satul Miciurin, raionul Drochia, Republica Moldova. Compoziţia sa este una doesebită, deoarece terenul are forma unui pătrat, iar diagonala lui coincide cu axa de simetrie a parcului. De o parte a axei a fost amplasată tabăra  pentru copii „Poieniţa veselă”, numele căreia a trecut în mod direct şi asupra parcului. Corect ar fi ca parcul să poarte numele de Miciurin după sat sau şi mai bine să se revină la numele său istoric de Ghica Vodă, pe care l-a purtat până la cel de-al doilea război mondial. De cealaltă parte a diagonalei este parcul propriu-zis format din livadă şi partea decorativă. Livada este împărţită în trei părţi de trei alei. Specific parcului sunt aleile deosebite, care-i dau un farmec special, un exemplu sunt aleile ameanjate cu carcase în arcade. Principiul de creare a lor constă în amenajarea unei structuri, pe care cresc ramurile arborilor împletindu-se, prin tundere compoziţiei i se conferă aspect de arcadă – labirint. O altă alee deosebită este creată din specii de conifere, prin ochiurile căreia se zăreşte livada. În faţa conacului este amenajat un parter fastuos, element caracteristic stilului regulat. Bazinele  celor două havuzuri amintesc de splendoarea de odinioară a parcului.

Din păcate, parcul este lăsat în paragină, salcâmi, frasini, arţari cresc în mod sălbatic distrugând compoziţia iniţială, la care se adaugă existenţa taberei pentru copii. Activitatea taberei de copii are un profund impact negativ asupra întregului landşaft al parcului. Am fost acolo (decembrie 2011) şi am văzut cum stau lucrurile, e trist de tot…

100_1616
Parcul ,,Poieniţa veselă”, satul Miciurin, raionul Drochia.
100_1617
Teren de baschet printre arbori seculari…
100_1618
Parcul ,,Poieniţa veselă”, satul Miciurin, raionul Drochia.
100_1619
O căsuţă a taberei pentru copii din parc
100_1622
Parcul ,,Poieniţa veselă”, satul Miciurin, raionul Drochia.
100_1623
Parcul ,,Poieniţa veselă”, satul Miciurin, raionul Drochia.
100_1624
Parcul ,,Poieniţa veselă”, satul Miciurin, raionul Drochia.
100_1625
Parcul ,,Poieniţa veselă”, satul Miciurin, raionul Drochia.
100_1614
Parcul ,,Poieniţa veselă”, satul Miciurin, raionul Drochia.

Bibliografia:

  1. Любен И. Парковое и ландшафтное искуство, Земиздат, София,1962. 386 c.
  2. Дормидонтова B. B. Гармония искусcтва и природа. Кишинёв: Штиинца, 1992. 142
  3. Tarhon P. Parcurile vechi moşiereşti de pe teritoriul Republicii Moldova-prezentul şi viitorul lor, Creşterea impactului cercetării şi dezvoltarea capacităţii de inovare. Conferinţa ştiinţifică cu participare internaţională consacrată aniversării a 65-a a USM. Rezumatele comunicărilor Ştiinţe ale naturii şi exacte, vol. I, ed. CEP USM: Chişinău 2011. pp. 385-388.
  4. https://fr.wikipedia.org/wiki/Parc_de_Bagatelle, (accesat 21.07.2016).
  5. http://fr.wikipedia.org/wiki/Ch%C3%A2teau_de_Bagatelle_(Seine), (accesat 26.06.2013)

Pentru citări se va utiliza: 

Ciobanu Cristina Styles of arrangement of estate parks (historic gardens) of the Republic of Moldova. În Revista Botanica, 2013, vol. V, nr. 2 (7). pp. 107-114. ISSN 1857-095X

Stilurile arhitecturii peisajere. Partea a III-a. Stilul mixt.

Stilul mixt este compromisul dintre stilul regulat şi cel peisajer (despre ele am scris anterior). El s-a născut spre finalul secolului al XVIII-începutul secolului XIX, mai simplu zis, stilul mixt, este o îmbinare dintre cele două.  Caracteristice lui sunt:

  • îmbinarea armonioasă a stilului regulat cu cel peisager în compoziţia parcurilor;
  • stilul regulat se foloseşte în jurul clădirilor, a centrelor compoziţionale, de-a lungul axelor de perspectivă, la intrări şi ieşiri etc., iar stilul peisajer-în parţile mai îndepărtate, mai apropiate de cadrul natural înconjurator unde, natura trebuie să-şi reia drepturile.
  • trasee drepte, cu profile transversale largi, capabile să primească mari mase de oameni care se folosesc în părţile centrale ale compoziţiei, acolo unde se grupează şi construcţiile;
  • alei sinuoase cu vegetaţia dispusă cât mai asemănător cu cea existentă în natură, creând astfel colţuri mai liniştite,  în zonele mai puţin vizitate;
  • axele de perspectivă sunt scurte, nefiind indicat ca o axă de perspectivă începută în stil regulat să fie continuată în stil peisajer;
  • toate elementele de parc se supun unor roluri de ordin funcţional şi estetic importante social.

Parcuri în stil mixt sunt: parcul Palatului de Cristal din Londra, Marea Britanie, parcul Monceau care conţine prea multe elemente şi scene şi parcul Bagatelle din Paris, Franţa, care este considerat unul din cele mai bune obiecte în stil mixt. În republică ca modele de parcuri în stil mixt avem, parcurile din Ivancea, raionul Orhei, Mileşti,  raionul Nisporeni, parcurille Mîndîc şi Poieniţa veselă (Miciurin sau Ghica Vodă) din raionul Donduşeni.

Bibliografie:

  1. Iliescu AF. Ahitectura peisajeră. Bucureşti: Ceres, 2008. 328 p.
  2. Sandu T. Arhitectura peisageră. Curs.  Iaşi: U.S.A.M.V., 2010. 79 p. http://ru.scribd.com/doc/82042353/Peisajului-Curs-Tatiana-Sandu
  3. Bogaert-Damin AM, Piron J. A. Namur. Images de jardins du XVIe au XXe Namur: Bibliotheque Universitaire Moretus Plantin, 1996. 308 p.
  4. Любен И. Парковое и ландшафтное искуство. София: Земиздат, 1962. 386 c.

Pentru citări se va utiliza: 

Ciobanu Cristina Styles of arrangement of estate parks (historic gardens) of the Republic of Moldova. În Revista Botanica, 2013, vol. V, nr. 2 (7). pp. 107-114. ISSN 1857-095X.