Răcoarea nopţii are atingerea atât de fină şi delicată. După o zi călduroasă e o adevărată binecuvântare… Te învăluie, te cuprinde, doar cum ea ştie. Intră în toate mădularele sufletului şi trupului tău. Mângâierea-i tandră sub cerul de smoală. Stele ascunse, gânduri pierdute… Luceafărul arde, sus pe cer, flacăra nestinsă a întunericului. Luna, mister cu două feţe, unul îl ştii, al doilea e negură tot timpul. Taine peste taine, mister cu mister, chemare peste chemare, iluzii aruncate-n vânt… Plimbări sub clar de lună, mână cu mână. Şoapte, suspine… Cuvinte, cuvinte, rostite, promisiuni ce poate n-or să cunoască realitate niciodată. Vise născute, speranţe înmugurite, vorbe rostite pe-n delete la ureche… Iluzii deşarte.
Cristina Ciobanu. Blog personal. 